Un titlu impropriu, având în vedere că trebuie să te naști pentru a fi autor, sau compozitor, sau pictor. Cel puțin aceasta e convingerea mea. Studiile nu îți oferă talent, nu au cum să creeze inspirația sau cum îmi place să spun de multe ori: vocile din minte nu apar datorită studiilor. Le ai sau nu le ai. E atât de simplu!

Scriitor sau autor?

Autor! Deși se întâmplă de multe ori să folosim aceste cuvinte ca sinonime, între ele există o diferență clară. Un autor e și scriitor, dar nu toți scriitorii sunt autori. Mă simt ca la cursurile de logică. 🙂

A fii scriitor înseamnă să fii implicat în procesul de scriere. Dacă te trezești dimineața și scrii într-un jurnal, sau compui un articol pentru blog FELICITĂRI ești scriitor! Un autor pe de altă parte e o persoană a cărei operă a fost publicată.

Povestea din spate

De când eram mică m-am simțit diferit. Îmi plăcea să creez povești întregi atunci când mă jucam cu păpușile. Aveam o lume doar a mea în care evadam ori de câte ori voiam. Dar am început să cresc… Și e greu să fii adolescent boem într-o societate care îți cere să te comporți într-un anumit fel. Am învățat așadar să port măști, să închid în mine ceea ce eram de fapt.

Singura care a văzut în mine ceea ce alții nu au descoperit a fost mama, cel mai mare critic al meu. Ea a fost cea care m-a îndemnat să citesc, iar atunci când nu aveam chef, venea în camera mea și zicea ”să vezi ce pasaj interesant am găsit, hai că îți citesc”. Aveam 12 – 13 ani am început să scriu primele poezii, dintr-o joacă de fapt. Cum erau anii 1998 – 1999 în care trupele apăreau ca ciupercile după ploaie, împreună cu două prietene ne-am gândit să ne facem și noi o trupă, a cărei textier și compozitor urma să fiu eu. Eu, care știam doar locul notelor pe portativ. :)) Vreo două luni a durat nebunia, dar a fost de ajuns cât să mă stârnească și să îmi dau seama că e universul în care vreau să trăiesc. Și am început să citesc tot mai multe poezii ca să învăț ceea ce la școală nu se preda: melodicitatea, felul în care cuvintele curg.

Fii ceea ce ești!

Și am devenit adult. Și am început să mă mândresc cu faptul că scriu poezii. Mare greșeală! Pentru că nu oricine înțelege ce înseamnă asta. Așa că fiecare ”scrie-mi în 5 minute un text despre…”, era urmat de replica ”pai nu ești atât de creativă cum am crezut.” Din nou au început să apară măștile, până când am uitat cine sunt. Pentru că societatea nu te vrea diferit. De fapt, nici nu cred că se pune problema dacă te vrea sau nu, cred că nu poate să te înțeleagă dacă ești diferit.

Într-o zi, mi-am luat inima în dinți și am zis: ”gata! Nu merită să mă prefac pentru nimeni, iar cei care îmi cer asta, nu mă merită pe mine.” Și am reînceput să scriu. Doi ani de zile mai târziu, aveam primul roman gata și era tare mândră. Am închis laptopul și cu un zâmbet larg i-am spus soțului meu că am terminat romanul. El m-a privit și a zis ”abia acum începe nebunia! cine îl corectează? la ce editură îl trimiți? unde îl lansezi?” Am crezut că glumește, așa că am început să râd. Mi-am dat seama că vorbea cât se poate de serios când a început să îmi amintească de nopțile în care mă găsea adormită cu fruntea pe tastatură, de zilele în care mă hrănea, la propriu, ca să nu îmi pierd ideea. Așa că ”Singura partitură care m-a obsedat” și soțul meu m-au făcut autor. Mi-a fost dificil să îmi însușesc asta. Pentru mine autori sunt Shakespeare, Dante, Victor Hugo etc. Am avut chiar și o discuție înainte de lansare când am scris disclaimer-ul. În mod obișnuit se trece ”Aceasta operă este o ficțiune…” Dar ca să scap de comentarii cum că ”TU scrii opere? asta e operă literara? Păi atunci Rebreanu ce a scris?” am schimbat în ”Acest roman este o ficțiune…” Deși nicăieri nu e precizat faptul că un roman devine operă literară doar atunci când e premiat și aclamat de critici.

ÓPERĂ1, opere, s. f. 1. Acțiune conștientă îndreptată spre un anumit scop; rezultat al unei activități creatoare; lucrare, faptă. 2. Lucrare originală de artă, de știință etc.; creație (artistică). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrărilor unui artist sau ale unui om de știință, ale unui creator în general. – Din lat., it. opera.

DEX

Am devenit autor de la o glumă făcută la restaurant, la câteva luni de la lansarea romanului, când trebuia să calculez partea mea și am spus ”eu scriu cărți, nu fac matematică”. Din nou, e ATÂT de simplu! Și am ieșit zâmbind de la masă, pentru că în sfârșit făceam ceva ce nu am făcut din copilărie: m-am acceptat! Am acceptat să mă trezesc noaptea să îmi notez ideile, am acceptat să mă înregistrez pe stradă, să discut cu soțul meu la raionul de jucării despre ce mașină ar putea avea personajul principal. Am acceptat că mintea mea gândește diferit, că uneori nu mi găsesc cuvintele, și că sunt momente în care nici măcar eu nu înțeleg conexiunile pe care le face. Am învățat, în schimb, să explic persoanelor apropiate prin ce conexiuni am ajuns de la ”ce albastru e cerul” să îmi amintesc că trebuie să exersez la pian, de exemplu. Și am devenit un pic mai ușor de înțeles. 🙂 Faptul că mă forțam până acum să nu fiu haotică, să nu sar de la o idee la alta, nu m-a avantajat cu nimic. Dimpotrivă, m-a distrus pe interior, iar acum încerc să repar ce se mai poate.

Așadar, sfatul meu e să vă urmați visul! Fiți cine simțiți că trebuie să fiți! Și dacă cineva nu e de acord cu asta… ghinionul lor. Veți găsi și persoana care să creadă în voi și care să vă încurajeze, aveți grijă să nu o pierdeți!

Pupici!

Categories:

Tags:

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *